Populaţia Seediq a fost forţată să renunţe la
cultura proprie, tradiţie şi credinţă în timpul ocupaţiei Japoniei
asupra Taiwanului. Bărbaţii, vânători dibaci, au fost puţi să lucreze
din greu pentru ocupanţi, iar femeile, care se ocupau în mod tradiţional
cu ţesutul, au devenit slugi şi menajere pentru japonezi. Populaţia
Seediq avea obiceiul de a-şi tatua feţele pentru a deveni Seediq Bale,
oameni adevăraţi, dar această tradiţie a fost interzisă de forţele de
ocupaţie. Mona Rudao a văzut cum cei din poporul său sunt oprimaţi timp
de 30 de ani. În toamna
anului 1930, un an când sclavia celor din neamul Seediq ajunsese la
apogeu, un cuplu tânăr se căsătoreşte şi e dată o petrecere de bucurie
la care apare şi un japonez, devenit recent inspector al regiunii. Tado
Mona, fiul lui Rudao, îi oferă japonezului vin, dar e bătut fiindcă ar
fi avut mâinile murdare şi l-a jignit pe
japonez. Tado Mona şi fratele său, Baso Mona îl atacă pe japonez şi
încep o răscoală. Întregul trib va ajunge ţinta răzbunării japonezilor
aşa că i se cere lui Mona Rudao să preia conducerea în lupta împotriva
ocupanţilor. Rudao tânjeşte să recâştige demnitatea tribului său, dar nu
ar vrea ca aceştia să-şi piardă vieţile în luptă. În cele din urmă,
gândindu-se la străbuni, decide să pornească lupta. Seediq Bale -
oamenii adevăraţi - credeau în curcubeu, iar japonezii credeau în soare
(pe care îl au şi acum simbolizat pe drapel). Mona Rudao a condus în
luptă 300 de războinici Seediq împotriva a 3.000 de soldaţi japonezi. Se
spune că atunci când au luptat, unii crezând în curcubeu, iar ceilalţi
în soare, uitaseră că, de fapt, cu toţii credeau în acelaşi cer.
