Beca, o studentă în primul an la Universitatea Barden, e linguşită şi convinsă să se alăture grupului The Bellas, o formaţie muzicală alcătuită numai din fete. Beca aspiră să fie DJ şi e dezinteresată de viaţa de campus, dar după ce îl cunoaşte pe Jesse, un tânăr solist, începe să-şi dorească să cânte şi ea. După ce The Bellas îşi refac repertoriul şi includ nişte piese mai energice, se înscriu în competiţie împotriva rivalilor lor, trupa masculină de cântăreţi a şcolii, faţă de care au pierdut cu un an în urmă.
Eli este un student cu excelente abilităţi de pianist, care trebuie să câştige o audiţie importantă pentru a se înscrie la Conservator. Convins că singura lui şansă de a deveni muzician este să o ajute pe mama lui Penny să scape definitiv de dependenţa de cocaină cu care se luptă de 20 de ani, Eli o însoţeşte pe femeie la un centru de reabilitare. Persoana responsabilă de admiterea pacienţilor refuză însă să o încrie pe Penny în programul de dezintoxicare fiindcă testul de urină al acesteia a ieşit negativ. Un angajat al clinicii îi sugerează lui Penny să se drogheze şi abia apoi să prezinte o nouă probă de urină, iar Eli acceptă să meargă împreună cu mama lui la dealerii Sprinkles şi Black pentru a face rost de o ultimă doză de cocaină. Numai că traficanţii nu au rezerve de droguri şi au nevoie de cineva care să vorbească limba spaniolă pentru a putea încheia afaceri ilegale cu Eduardo, din fericire pentru ei Eli ştiind destul de bine această limbă străină. Chiar în ziua în care trebuie să susţină audiţia şi să demonstreze lumii că este un pianist genial, Eli se trezeşte implicat până peste cap în afaceri neortodoxe şi aleargă de colo-colo împreună cu Penny, Black şi Sprinkles pentru a face rost de stupefiante.
Jasna, o adolescentă frumoasă, este deziluzionată de viaţa ei dintr-un îndepărtat orăşel sârb, în care locuieşte cu mama ei demoralizată şi tatăl bolnav în fază terminală. Jasna se luptă cu toţi cei din jur, dar şi cu ea însăşi, şi se dezlănţuie, experimentând cu sexul, drogurile sau pur şi simplu pierzând vremea. Treptat, protestul ei disperat o ajută să înţeleagă şi să accepte realitatea.
Hannah e în primul an de facultate și trăiește o perioadă de neîncredere, teamă și timiditate specifică bobocilor. În prima reprezentație teatrală în care Hannah joacă la facultate, ea leșină, iar seria de teste medicale pe care le face pentru a afla ce problemă de sănătate, duc la descoperirea unui vechi secret. Părinții ei nu sunt adevărații ei părinți, ci a fost adoptată, după ce mama ei naturală nu a reușit să o avorteze. Confuză și furioasă, Hannah se bazează pe sprijinul celui mai vechi prieten pe care-l are, Jason. Acesta are un spirit aventuros și o convinge pe Hannah să i se alăture lui și unui grup de amici într-o călătorie pe timpul vacanței de primăvară. Călătoria o va ajuta pe Hannah să-și descopere trecutul ascuns și să găsească forță pentru viitorul despre care știe la fel de puține lucruri. Călătoria o va învîța pe tânără că fiecare viață e frumoasă, indiferent cum a început.
Bachelorette urmărește trei foste prietene şi colege de liceu care sunt invitate să participe la căsătoria celei mai puţin populare dintre ele cu unul dintre cei mai râvniţi burlaci din New York. Regan era obişnuită să fie prima în toate, însă, spre marea ei dezamăgire, aceasta descoperă că fata poreclită de toată lumea "Faţă de porc", se căsătoreşte înainea ei. Invitată pe post de domnișoară de onoare alături de alte două prietene din copilărie, Gena şi Katie, cele trei fete single sunt hotărâte să-şi pună deoparte amărăciunea şi sa organizeze o super-petrecere a burlăcițelor. Cu o sursă aparent infinită de cocaină şi alcool, fetelor li se rezervă o noapte lungă plină de emoţii.
Patru delincvenţi juvenili şi supraveghetorii lor petrec un weekend în izolatul Yorkshire, un sat din regiunea Mortlake. Un incident minor cu localnicii se transformă rapid într-un coşmar sângeros.
Într-o fictivă Chină feudală, în care Madame Blossom, una dintre ”domnițele” aristocrate are evantai prins pe cuțite și vrea să organizeze lupte pentru putere, trăiește și un fierar care își câștigă existența din făurirea de arme pentru sătucul său. El e pus în confruntare directă și ajunge în situația de a se apăra pe sine și pe săteni, însă ce nu știu adversarii săi e că fierarul și-a făcut din propriul corp o armă.
Gus e un selecționer de baseball mai în vârstă, care se angajează să recruteze un nou sportiv valoros pentru Atlanta Braves. Din cauza problemelor de vedere cu care se confruntă, acesta o roagă pe fiica lui, Mickey, să-l însoțească în călătoria lui de recrutare. Destinele tatălui și fiicei se vor intersecta cu un tânăr selecționer rival, care îl respectă pe Gus și se îndrăgostește de Mickey. Însă Gus e un bătrân scorțos în grațiile căruia e foarte greu să ajungi.
Jake e fostul lider al grupului de prieteni din liceu, dar, la 10 ani de la absolvire, a ajuns, spre surprinderea tuturor, un broker specializat în ipoteci, cu o viaţă plictisitoare şi o iubită stabilă, Jess, pe care vrea să o ceară în căsătorie. Cei doi merg împreună la reuniunea lui Jake de 10 ani de la terminarea liceului, unde Jake şi prietenii lui cei vechi decoperă că, în multe feluri, încă nu s-au maturizat. Cully, unul dintre cei mai apropiaţi amici ai lui Jake, s-a căsătorit cu Sam, o fostă colegă de liceu şi s-a schimbat foarte puţin de-a lungul anilor. La petrecere el plănuieşte să-şi ceară scuze celor pe care i-a agresat în liceu şi să tragă şi o beţie cruntă. Desigur, cele două planuri nu dau bine împreună. Reeves e cel care s-a schimbat cel mai mult şi a devenit, după 10 ani, cel mai popular, fiind un muzician de succes, cu un hit care se aude la toate radiourile. Ceea ce nu s-a schimbat la Reeves e că încă se mai simte atras de Elise. Marty şi A.J., doi dintre tocilarii liceului, au ajuns şi ei la un relativ succes, căci Marty locuieşte la New York, iar A.J. le arată tuturor, mândru, poze cu barca lui, deşi nu locuieşte aproape de vreo apă. Amândoi încearcă să o cucerească pe Anna, fostă frumuseţe a liceului. Jake are şi el vechi sentimente nerezolvate, căci încă o mai place pe Mary, iubita lui din liceu, care e acum măritată cu Paul.
La invitatia unei rude mai indepartate, o femeie tanara calatoreste impreuna cu nepoata si nepotul ei la un castel din Europa, de Craciun, unde ca prin minune se indragosteste de un print elegant.